Se apropie o noua perioada in care jertfele celor care au facut posibila schimbarea din Decembrie '89 vor fi bagate iarasi in seama,ca in fiecare an de atunci. Din nou, politicarzi de toate culorile, militari tradatori si zdrentze umane ce si-au ucis fratzii din greseala sau intentzionat, plus hoarde de presari mincinosi si iresponsabili se vor intrece in a se catzara pe cadavrele celor ucisi atunci, pentru a capata mai multa importantza sau pentru a arata ca le pasa de marii si atit de necesarii pentru cariera personala disparutzi. Vor fi omagiatzi de ciurucuri politice si jurnalistice cei care au luptat contra dictaturii, pierzindu-si viatza sau sanatatea. Si vor fi -poate- si amintitzi cei care ,prin manifestele si actziunile lor de dinainte de momentul TIMISOARA, au facut posibila descarcarea de minie de mai apoi. Voua, acestora din urma, fratzii mei de lupta majoritatea necunoscutzi, va inchin acest omagiu.
Ma doare faptul ca din visurile noastre nu s-a ales nimic. Ca ,desi noi am luptat pentru democratzie populara, pentru libertate si pentru recunoasterea valorilor natzionale reale, tot ceea ce s-a dobindit atunci este doar dreptul la palavrageala si la furtisag nesimtzit. Ma cutremur si astazi la gindul ca si eu as fi putut fi ucis atunci, iar ucigasii mei,catzaratzi pe scheletul meu,m-ar fi "ömagiat" la date fixe,aratindu-si importantza de a imi fi oferit sansa sa nu fiu uitat, asa cum fac calare pe scheletele voastre. Mai mare nesimtzire si bataie de joc nici ca nu poate exista! Numele meu dat unei strazi in cadrul unei ceremonii la care ucigasii mei, cu mutre spasite ,participa si ii obliga si pe altzii sa participe.Parintzii mei, obligatzi sa stea alaturi de acesti ucigasi binevoitori, si sa le ofere sustzinere in alegeri, ca unor binefacatori post-mortem ai mei ce sint. Coruri de copii cintindu-mi imnuri, sub bagheta dirijorala a unor panarame care infierasera atunci rascoala ce se pregatea, si participasera activ la turnarea si la judecarea celor ce indrazneau sa atace dictatura. Ostasi in tzinuta de gala ce trag focuri de arma, comandatzi de ofitzerii care au ordonat sa se traga in timisoreni sau sibieni. Mizerii politice rasarite de te-miri-unde, ce tzin discursuri miorlaitoare ,aratind cit de importanta e prezentza lor acoolo,si cit datoreaza societatea guvernului ce a facut posibila numirea unei strazi cu numele unui idiot ce a pierit inainte sa prinda trenul atit de important al puterii fara raspundere. Lingai din presa, care se pregatesc sa scrie texte lacrimogene, in care sa omagieze curajul pe care l-am avut, si pe care ei nu-l vor putea avea niciodata. Latratori de profesie, care isi vor incepe discursurile lor baloase cu citate si exemple din Cezar, Napoleon,Stefan cel Mare,sau macar Vasile Roaita, debitind verzi si uscate si atragind astfel atentzia si asupra eruditziei si a importantzei propriilor lor persoane, ei, care n-au avut macar curajul sa scrie un amarit de manifest impotriva lui Ceausescu, sau sa critice in public lipsurile din perioada dictaturii. Mizeria omagiind curajul!
As vrea sa aflu numele celui care a scris acel manifest imperfect pe care l-am gasit la Sibiu, manifest care m-a hotarit si pe mine sa scriu altele, la Braila, mult mai reusite. Omul acela mi-a salvat viatza, m-a facut sa am curaj, mi-a salvat demnitatea, a facut din mine OM. Atunci m-am nascut eu de fapt, pina atunci nu eram decit o molusca printre alte molushte lipsite de avint si curaj. Un creier limitat, o vointza flasca, un rateu social ca multe altele. As fi trait degeaba, anonim pierdut printre altzii, si as fi murit fara sa-mi dau seama de ce am trait. Un om inlantzuit inca de la nastere, sortit sa piara fara sa lase urme. Dar inca de la primul manifest raspindit prin oras, m-am schimbat, devenind om adevarat. OM, asa cum atzi fost si voi. Tzie, Omule de la Sibiu, itzi datorez viatza mea. Traiesc poate in saracie, dar am demnitate. Pot oricind sa ma uit plin de dispretz in ochii celor care au ruinat Romania, dupa ce s-au catzarat pe cadavrele celor care au facut posibila caderea dictaturii. Acest dispretz este foarte greu de suportat de cei care aveau impresia ca ajungerea la ciolan e suficienta pentru a fi consideratzi oameni importantzi de catre oricine. E singurul lucru care ii face efectiv sa se simta penibil, si sa transpire, simtzindu-se nesiguri. E o arma mai zdrobitoare decit orice.
Numele vostru, fratzii mei de lupta, este in mare majoritate necunoscut. Unii poate atzi pierit prin inchisori, torturatzi de Securitate, sau rapusi de boli. Altzii, poate ca atzi pierit in timpul "evenimentelor" ,ucisi de militari sau de revolutzionari-bidon betzi si dezorientatzi. Dar pentru mine voi sintetzi cei mai importantzi, caci voi, cei care atzi actzionat pina in 15 Decembrie, sintetzi cei care atzi facut posibila caderea Raului Ceausist. Fara exemplul vostru, cei care s-au razvratit mai tirziu n-ar mai fi avut atita curaj.Voi atzi fost de fapt stindardele Revolutziei. Si voi imi datzi si astazi curaj, sa lupt contra Raului.
Imi pare rau ca nu am reusit mai mult, sa schimb in bine atit cit merita Romania. M-am straduit mult, si inca ma mai straduiesc, caci un revolutzionar veritabil nu depune niciodata armele. Dar rezultatele sint slabe, iar piedicile cresc si se indesesc an de an. De aceea va cer ajutorul.
Pe data de 21 decembrie, anul acesta, la ora 10 dimineatza, cutremuratzi pamintul Romaniei, ca sa isi aminteasca cei ce pot lupta de jertfa voastra si de datoria lor. Aratatzi-va minia si dispretzul fatza de cei care au deturnat destinul tzarii de la fagasul sau firesc, pregatit de noi atunci. Demonstratzi ca intotdeauna Raul este invins de Bine, si ca romanii trebuie sa se ridice prin propriile lor fortze. Si pedepsitzi astfel indolentza celor care v-au uitat.
Aceasta este ruga mea, fratzilor, si nu o fac pentru mine, ci pentru cei al caror viitor a fost calcat in picioare de cei care si-au batut joc de jertfa voastra. Numai asa vor intzelege cei lasatzi in urma ca a uita pentru ce v-atzi jertfit e mai rau decit o crima, si ca viatza lor incompleta de azi e doar opera nepasarii lor. Fitzi alaturi de mine, si vetzi salva atit tzara, cit si amintirea voastra!
Pe 21 decembrie va astept, fratzii mei! Si fie ca impreuna sa punem destinul Romaniei pe fagasul sau firesc!
